iPhone 5 și zvonurile

Toamna se apropie cu pași repezi și până acum compania din Cupertino nu a anunțat nici un eveniment oficial, deși mulți pasionați de produse Apple așteaptă cu nerăbdare un anunț cu privire la următorul dispozitiv din seria iPhone.

În schimb zvonistica funcționează foarte bine, iPhone 5 deși nu se știe când va apărea este pe buzele tuturor. Unii susțin că Apple intenționează să lanseze un terminal care va revoluționa lumea smartphone- urilor. Pe de altă parte sunt alte voci care spun că vom avea doar un iPhone 4S și o versiune de 8Gb a vechiului iPhone 4.

De asemenea, unul din cele mai interesante și mai vehemente zvonuri este acela că vom avea un ecran de 4 inci și că se va renunța butonul home tradițional. Idee foarte bună cea cu butonul home, pentru că mai toți am observat cât de fragil este la utilizarea în timp.

Mai mult, majoritatea celor care au discutat pe această temă își doresc o nouă cameră și nu una oarecare ci una capabilă să filmeze HD de cel puțin 8 Mpx. Dacă iPhone 4 putea reda conținut HD și avea o cameră de 5 Mpx e timpul ca noul terminal să posede una îmbunătățită. Iar un procesor nou dual core nu ar strica, permițând o viteză mult mai mare de procesare a datelor.

Toate acestea fiind spuse în această toamnă Apple va lansa noul iOS 5 dacă va fi însoțit de un terminal pe măsură nu se știe, însă putem spera.

Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi afișat) (obligatoriu)

Website

XHTML: Se pot utiliza: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonați- vă la comentarii via RSS