Paste cu creveți

Paste cu creveți este una din rețetele dragi mie și soției. Nu ai nevoie de îndemânare sau cunoștințe despre gătit pentru a face această rețetă. Ingredientele folosite sunt ușor de găsit în orice hipermarket și restrânse ca și număr. Mai mult, vom folosi doar o tigaie sau cratiță pentru prepararea pastelor cu creveți și veți face și economie de timp la spălat vase.

Ingredientele folosite pentru această rețetă sunt sare, piper, cimbru, usturoi, oregano, busuioc, sugo di pomodoro, unt, ulei de măsline, paste și creveți. Probabil ai observat că nu am folosit gramaje sau cantități. Dar asta este pentru că această rețetă nu are nevoie de așa ceva iar pe parcursul acestui articol vei vedea de ce.

Alegerea tigăii sau a cratiței depinde de preferințe sau disponibilitate. O tigaie înaltă cu un diametru de aproximativ 32cm este de ajuns de mare pentru a face față cerințelor. Dacă este și antiaderentă cu atât mai bine întrucât ușurează munca de curățare foarte mult.

Eu de obicei încep prin a prepara sosul de roșii. Pentru a-l obține amestec o ceașcă de sugo di pomodoro cu sare, busuioc, cimbru și oregano. Sarea de preferabil să fie grunjoasă (mi se pare mai bună pentru gătit) iar ca și cantități poți să pui cât poți prinde cu degetele dintr-o solniță de două ori. În ceea ce privește condimentele un vârf de linguriță din fiecare este suficient. Acestea se amestecă într-o cană sau castron pană se omoginează. Sosul poate fi folosit și la pizza sau orice alt fel de preparate întrucât este aromat și gustos.

Sos de rosii cu condimente

Zdrobește cu lama cuțitului usturoiul pentru a- și elibera aromele și apoi mărunțeste-l pentru a se găti mai repede. Taie o bucată de unt de aproximativ 2 cm și fă-o cubulețe.

Pune în mijlocul tigăii pastele, eu am ales spaghete dar poți folosi și penne. Cantitatea pentru două porții este de puțin peste un sfert de cutie de paste. Pune pe lateralele pastelor sosul de roșii, creveții (congelați și decorticați din Lidl folosesc), untul și usturoiul. Stropești peste cu ulei de măsline, un praf de sare și piper proaspăt măcinat după gust. În final adaugi o cană și jumătate de apă în care toate aceste ingrediente se vor mixa și găti.

Pastele cu creveti si ingredinte in tigaie.

Pastele cu creveți se gătesc la foc mediu spre mare, îndeajuns încât să fiarbă apa timp de aproximativ 10 minute. Amestecatul este foarte important pentru pastele cu creveți gătite în acest mod. Așa că imediat ce începe să fiarbă sosul începe să amesteci pe margini ingredientele. Amestecatul este foarte important în acest pas și trebuie făcut constant astfel încât ingredientele să se omogenizeze.

Când pastele se înmoaie le poți amesteca și pe ele cu restul de ingrediente și astfel omogenizarea este completă. Continuă să mesteci ușor la intervale scurte de timp până la expirarea timpului. Acum mâncarea ar trebui să fie gata iar apa se va absorbi de paste sau evapora rămânând un sos cremos și aromat.